Progresele chirurgiei endoscopice in Romania sunt prezentate la Bucuresti, in cadrul evenimentelor ARCE 2011
|
Evenimentele ARCE 2011 (Al VI-lea Congres National al Asociatiei Romane de Chirurgie Endoscopica, Simpozionul de Chirurgie Minim-invaziva in Ginecologie, Al III-lea Simpozion Naţional de Chirurgie Bariatrica si Metabolica) se desfasoara in perioada 23 - 26 noiembrie 2011 la WillbrookPlatinum Business & Convention Center, Bucuresti, sub Inaltul Patronaj al Presedintelui Romaniei.
Manifestarile din acest an isi propun sa aduca la cunostinta cetatenilorprogresele facute la nivel medical in Romania in domeniul chirurgiei endoscopice, alaturi de multitudinea formelor de abord endoscopic ce inlocuiesc chirurgia clasica si care pot fi efectuate si in tara noastra.
In premiera, evenimentele ARCE 2011 aduc impreuna reprezentanti ai 15 specialitati. Desi domeniul de activitate medicala pe care il reprezinta fiecare dintre acestea este foarte variat - chirurgie, ginecologie, anestezie, ORL, urologie, ortopedie, pediatrie, gastroenterologie, radiologie sau neurochirurgie, toate au astazi un numitor comun: cresterea performantei actului diagnostic si terapeutic cu sprijinul celor mai moderne tehnologii medicale, computerizate, video-asistate sau robotice. O alta noutate adusa de editia din acest an a evenimentelor ARCE este reprezentata de transmisiile live ce vor fi realizate din salile de operatii din Bucuresti si Graz (Austria) direct in salile de conferinta din cadrul Willbrook Platinum Business & Convention Center si care vor constitui un important instrument de instruire pentru participanti.
Peste 130 de invitati speciali, personalitati renumite pe plan national si international, vor fi prezenti la ARCE 2011, dintre care cca. 20 de reprezentanti ai societatilor medicale de profil din zona (Bulgaria, Grecia, Serbia, Turcia, Ungaria, Moldova). Prezenta acestora din urma la Bucuresti marcheaza si sustinerea acordata Romaniei pentru organizarea Congresului European al EAES (European Association for Endoscopic Surgery) la Bucuresti, in anul 2015.
Printre cei mai importanti chirurgi prezenti la Bucuresti pe perioada evenimentelor ARCE 2011 se numara personalitati ca Sir Prof. Dr. Alfred Cuschieri (Marea Britanie), parintele chirurgiei endoscopice moderne, Prof. Dr. Steven Palter (SUA), pionier al chirurgiei minim-invazive in chirurgie si specialist in endoscopie si tratamentul infertilitatii, Prof. Dr. Roberto Bergamaschi (SUA), recunoscut la nivel mondial pentru expertiza in domeniul chirurgiei laparoscopice pentru afectiunile colorectale. Prof. Dr. Enric Laporte(Spania), Presedinte al Society for Medical Innovation and Technology s.a.
Alaturi de invitatii de peste hotare si de Prof. Dr. Mircea Beuran (Preşedinte Asociaţia Romana de Chirurgie Endoscopica) si Prof. Dr. Traian Patrascu(Presedinte Congres ARCE 2011), la Deschiderea Oficiala a evenimentelor ARCE 2011 (23 noiembrie, ora 18.00, Sala 1 - Walnut Amphitheatre, Willbrook Convention Center) vor participa, printre altii, si Prof. Dr. Sorin Oprescu(Primarul General al Capitalei), Prof. Dr. Irinel Popescu (Presedinte Academia de Stiinte Medicale), Conf. Dr. Nicolae Suciu (Presedinte Societatea Romana de Chirurgie Minim-invaziva in Ginecologie), Prof. Dr. Vasile Sarbu(Presedinte Societatea Romana de Chirurgie), Prof. Dr. Marcel Oancea(Presedinte Societatea Romana de Chirurgie Pediatrica - Comisia de Chirurgie Laparoscopica), Prof. Dr. Codrut Sarafoleanu (Presedinte Societatea Romana de Rinologie) s.a.
Evenimentele ARCE 2011 sunt organizate cu sprijinul: Gemedica (Partener Principal), Rombiomedica (Sponsor de Aur), BioSintex (Sponsor de Argint), Nycomed - A Takeda Company (Sponsor), Karl Storz Endoscopia Romania (Sponsor), Delta Hospital (Sponsor).
Acreditarea jurnalistilor: Pentru a fi permanent la curent cu cele mai noi informatii privind evenimentele ARCE 2011, jurnalistii sunt invitati sa completeze Formularul de acreditare pus la dispoziţie in format .pdf pe site-ul Congresului (sectiunea Biroul de Presa). Dupa primirea Formularului de acreditare completat, semnat şi ştampilat la numarul de fax 021-212-27-02 sau e-mail registration@arcecongres.ro, veţi fi contactaţi pentru confirmarea acreditarii Dumneavoastra.
Va invitam sa vizitaţi website-ul oficial al Congresului www.arcecongres.ro
Contact: Maria ONEA, media@ralcom.roManagement Evenimente ARCE 2011 
| Ralcom Exhibitions srl prin Divizia de Evenimente Medicale - Ralcom Medical Telefon: 021-210.58.14; 021-210.65.40 Fax: 021-212.27.02 E-mail: registration@arcecongres.ro; Website: www.arcecongres.ro | , +40 722 646 806
|
|